Gala "Rotary sustine excelenta in educatie"

Vezi album

Rotary Club Craiova în parteneriat cu Filarmonica “Oltenia” Craiova si Rotary Club Anatolia Thessaloniki organizează vineri,12 aprilie 2019, ora 19:00, cea de-a sasea editie a Galei "Rotary Susține Excelența în Educatie", eveniment caritabil dedicat strangerii de fonduri pentru burse si premii scolare.
Spectacolul va avea loc cu concursul unor artisti de exceptie - Dirijorul Theodoros Orfanidis, soprana Sonia Theodoridou, tenorul Ioannis Lakis, pianist Aikaterini Liata (cu totii componenti ai grupului Orchestra Mobile), ai unei parti a corului Cantabile din Grecia si a Orchestrei Filarmonicii “Oltenia” Craiova. Gala este organizata sub egida “Culture - Friendship - Cooperation”, CFC, tema de cooperare a cluburilor Rotary din Balcani (Romania-Grecia-Bulgaria-Serbia).
Fiecare elev are dreptul la performanțe și la atingerea propriilor standarde și idealuri. De multe ori, elevi cu potențial deosebit și dorință puternică de a invata nu-și pot atinge obiectivele din cauza situației materiale. Pentru acești elevi cu rezultate deosebite la învățătură, la concursuri și olimpiade școlare, Rotary Club Craiova acordă burse care să le susțină proiectul de viata.
În calitate de membri ai societatii, avem datoria de a susține acești minunați copii și familiile lor care realizează venituri reduse, prevenind, astfel, marginalizarea unor viitori performeri. Prin programul "Rotary susține excelenta in educație" ne propunem să promovam și să recompensam dorința de a studia, ambiția și performanța elevilor.

Prin programul “Rotary sustine calitatea in educatie”, Rotary Club Craiova acordă lunar un numar de 20 de burse elevilor care, în cursul anului anterior, au avut rezultate deosebite la învățătură, la concursurile și olimpiadele școlare și care, la nivel de familie, nu se pot bucura de o susținere materiala corespunzătoare. Comisia de acordare este formată din directorii liceelor din care provin elevii și din reprezentanți ai Rotary Club Craiova, selectia facandu-se transparent, in baza dosarelor depuse de elevi.

O alta categorie de suport financiar o constitutie premiile pentru excelenta. Anual, Rotary sprijina performerii olimpiadelor si ai concursurilor scolare, fie prin premii, fie prin sustinere financiara in vederea participarii la cantonamente sau concursuri.

Va invitam sa participati alaturi de noi pentru a sustine tanara generatie, pentru a sustine viitorul!